Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu s-au despărțit după America Express!

Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu au avut un parcurs demn de lăudat, în cadrul competiției America Express. Au ajuns până în semifinală și au arătat că împreună pot trece peste orice obstacol. Însă, lucrurile au stat diferit după ce au ieșit din cadrul competiției și au ajuns acasă. Ambii au fost în vacanțe diferite, ceea ce a alimentat zvonurile unei posibile despărțiri.

Relația le-a fost pusă la încercare în cea mai tare aventură a vieții lor: America Express. După aproape două luni petrecute în cadrul competiției, cei doi au reușit să treacă de orice obstacol cu brio. S-au descoperit mult mai bine unul pe celălalt și au realizat că pot muta munții din loc, dacă sunt împreună.

După ce au încheiat aventura lor în cadrul show-ului America Express, Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu au simțit nevoia să ia o pauză și să se recreeze. Surpriza a fost alta. Ambii au ales să plece în vacanță, dar separați, iar asta a generat speculații în rândul apropiaților și nu numai.

Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu au plecat unul fără altul în vacanță

Potrivit dezvăluirii făcute de câștigătorii show-ului, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, cei doi au fost separați timp de o săptămână după ce s-au întors în România. Participarea la concursul de la Antena 1 a avut un impact puternic asupra perechii, iar revenirea la viața normală a fost una dificilă, așa cum anticipau mulți. Cu toate acestea, Doina și Cătălin au demonstrat că sunt o pereche bine sudată și că nu se lasă doborâți de nicio provocare. Astfel că, după câteva luni de nedezlipit, la revenirea în țară, cei doi și-au dorit să petreacă o perioadă separată, pentru a-și aduna gândurile.

„După ce s-a terminat, l-am sunat (n.r.: pe Bordea) să îl întreb: tu cum ești? După ce am stat atâta timp împreună, voiam să știu dacă e bine, e ok”, a dezvăluit Nelu Cortea în podcastul lui Mihai Morar.

Profitând de această mărturisire, Cortea a spus că și Doina și Scărlătescu au fost afectați de experiența trăită în America Latină. „Scărlătescu și Doina spuneau că ei au plecat fiecare, unul la munte, unul la mare. N-au mai vorbit o săptămână, să se relaxeze”, a continuat acesta.