Marea revenire pentru Simona Halep! Decizia clară luată de campioana României

Simona Halep a transmis, miercuri, 21 februarie, un mesaj către susținători. Tot astăzi, publicul românesc a aflat despre o decizie importantă a sportivei. Ce vrea să facă Halep în continuare?

Simona Halep a făcut în aceste zile o achiziție extrem de importantă pentru revenirea ei în circuitul WTA.

Simona Halep se arată extrem de încrezătoare că Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) va emite un verdict favorabil în privința întoarcerii sale în circuitul WTA. Sportiva din România își dorește să fie pregătită în toate aspectele pentru acest moment.

Sportiva emană încredere în revenirea în circuit după perioada de suspendare pentru dopaj, atât prin declarațiile pe care le face, cât și prin deciziile pe care le adoptă în prezent.

În timp ce se află în Dubai, Emiratele Arabe Unite, pentru a continua antrenamentele intense, ea a investit într-un aparat de fizioterapie de mare eficiență.

Având în vedere perioada lungă de inactivitate din ultimul an și jumătate, Simona Halep își dorește să atingă o stare fizică de 100%. Mai ales după ce a reușit să convingă judecătorii TAS că este nevinovată. Halep a făcut cunoscut faptul că și-a procurat un aparat cu tehnologie TECAR, demonstrându-și astfel determinarea.

Coșmarul s-a terminat! Simona Halep a făcut anunțul după audierea de la TAS

Tehnica TECAR se evidențiază ca o abordare terapeutică de vârf, ce amplifică procesul de vindecare al corpului uman.

Utilizând energie electromagnetică, terapia TECAR poate să ofere alinare în cazul durerilor articulare și musculare, reducând necesitatea intervențiilor chirurgicale pentru pacienți.

Sportivii apreciază în mod deosebit această terapie datorită capacității sale de a accelera recuperarea după accidentări.

În plus, terapia TECAR este recunoscută pentru eficacitatea sa și pentru efectele secundare minime. Această terapie poate fi aplicată indiferent de gen sau vârstă.

Terapia TECAR este o formă de diatermie de contact și electroterapie combinate. Este o practică medicală care aplică energie electromagnetică pe țesuturile biologice. Frecvența electromagnetică aplicată provine din spectrul de radiofrecvență.

Spre deosebire de electroterapie, aceasta nu provoacă contracții musculare. Spectrul de lungimi de undă terapeutice variază între 300 KHz și 1,2 MHz, potrivit Gymna.com.