O femeie din Timiș, rămasă fără serviciu, a ajuns să câștige bani pe urma pasiunii sale unice. Femeia, care s-a întors acasă după ce a muncit în străinătate, nu a găsit în mediul rural loc de muncă. Cum fiica ei trebuia să înceapă școala, a creat ceva unic. Acum e apreciată de toată lumea și toți vor minunățiile care ies din mâinile ei! Câți bani îi ies din asta:

O femeie din Timiș, rămasă fără serviciu, a ajuns desingner de încălțăminte, fiind acum apreciată pentru creațiile sale unice.

Luminița Șuldac, o timișeancă din comuna Darova, a devenit din întâmplare designer de pantofi, fiind căutată acum de foarte multe femei care își doresc o pereche de încălțări ieșite din mâna sa, notează Renașterea Bănățeană. Femeia, care s-a întors acasă după ce a muncit în străinătate, nu a găsit în mediul rural loc de muncă, și, cum fetița sa trebuia să înceapa școala, s-a dedicat pasiunii sale pentru lucrul de mână.

Și, cum dorea să îi facă fiicei sale o pereche deosebită de încălțări pentru toamnă s-a apucat de treabă, iar ceea a urmat a lăsat-o plăcut surprinsă.

Vinde perechea cu 200 de lei
Și-a confecționat și pentru ea o pereche asemănătoare, iar în scurt timp a început să primească diferite comenzi de la oamenii cărora le-a plăcut ideea.

Astfel, lucrează câteva zile pe săptămâna la o pereche de cizme croșetate și primește 200 de lei pentru hobby-ul său, transformat în modalitate de a câștiga bani.

”M-am gândit să-i fac singură încălțări de toamnă fetei. Am vrut să fie ceva deosebit și la modă ca să le poarte cu plăcere. Așa că am luat croșeta și am făcut din fir mai gros o pereche de cizme la care am atașat tălpi. Mi-au plăcut foarte mult și am mai făcut o pereche pentru mine. Apoi au urmat alte zeci de perechi pentru prietenele mele, cunoștințele, dar și alți amici. Mi s-a dus vestea peste tot. O pereche o fac în trei-patru zile și primesc pentru munca depusă 200 de lei și, în plus, îmi place ceea ce lucrez. Am elaborat mai multe modele în diferite culori pentru că fiecare femeie vrea să fie unică”, mărturisește, pentru sursa citată, Luminița Șuldac.