Cu ce se ocupă Petru Mircea în 2022. Și-a refăcut viața

Petru Mircea este, în prezent, inginer de sunet, dar este și afacerist. Soțul regretatei Mădălina Manole și-a refăcut viața alături de altă femeie. Cei doi ar fi început relația în anul 2015, când se întâlneau de multe ori în domeniul profesional, la concerte mari. Iată mai multe informații depre viața lui Petru Mircea.

Din anul 2004, Petru Mircea este de profesie inginer de sunet. De asemenea, soțul Mădălinei Manole este și om de afaceri, astfel că și-a înființat o firmă specializată în „activități suport pentru interpretare artistică”, adică spectacole. Potrivit stirilekanald.ro, compania acestuia a avut rezultate financiare extrem de slabe, dar, după câțiva ani de pierderi și greutăți, firma lui a început să aibă profit mare.

Potrivit unor cifre valabile pe anul 2017, firma lui Petru Mircea a înregistrat un profit net de 14.550 lei, cel mai bun rezultat din anul 2011. Societatea comercială a lui Petru Manole are datorii minime, acestea fiind în valoare de 526 de lei.

Mădălina Manole și-a pus capăt zilelor de ziua ei de naștere, când împlinea vârsta de 43 de ani. Regretata artistă a băut Furadan, un pesticid foarte toxic, și a lăsat în urmă doar un bilet de adio și un jurnal pe care l-a scris înainte de mo.arte.

Petru Mircea nu-l lasă pe fiul lui, Petru Mircea Junior, în vârstă de 13 ani, să-și cunoască bunicii din partea mamei și nici pe fratele acesteia. Ruptura dintre cele două familii s-a produs odată cu moart.ea regretatei cântărețe, asta după ce, părinții acesteia și-au acuzat ginerele că le-a împins fiica să se sinu.cidă.

După aceste acuzații foarte grave, Petru Mircea a jurat că nu le va permite să se apropie de copilul lui și al Mădălinei Manole. De atunci, acesta a rupt definitiv legăturile cu rudele ei și evită să se întâlnească cu familia acesteia. O persoană apropiată Mădălinei Manole a declarat, în urmă cu câțiva ani, că Petru Mircea refuză să se întâlnească cu cineva la cimitir atunci când este cu fiul lui.

„Nu vrea să se întâlnească cu nimeni la cimitir când e cu fiul său. S-a jurat că va face tot posibilul ca băiatul să nu intre în contact cu rudele Mădălinei. Băiatul cere des să meargă la cimitir, să vorbească acolo cu mama lui, îi duce flori. Odată ne-am intersectat cu ei, iar Petru a avut grijă să dispară foarte repede cu copilul”, a declarat o persoană apropiată Mădălinei Manole pentru libertatea.ro.

Fiind acuzat de moar.te soției lui, Petru Mircea spunea, în urmă cu nouă ani, că se va face lumină în cazul morți.i ei și că „adevărul va ieși la lumină și lumea, probabil, va înțelege perfect ce s-a întâmplat în sufletul ei”.

Petru Mircea și Mădălina Manole au fost căsătoriți timp de un an
Petru Mircea și Mădălina Manole, pe numele ei real Magdalena-Anca Manole, au fost căsătoriți timp de un an. Regretata artistă și afaceristul au împreună un copil în vârstă de 13 ani, Petru Mircea Junior.