Cum arată fiica lui Vali Vijelie, Rusu Cati. Artistul este foarte mândru de singura sa fată

Vali Vijelie este unul dintre cei mai iubiți interpreți de muzică lăutărească, însă artistul este și un tată fericit. Vali Vijelie, al cărui nume real este Valentin Rusu, are patru copiii, trei băieți și o fiică, Cati.

Cum era de așteptat, Cati este mândria părintelui său, care nu ezită să arate tuturor ce fiică frumoasă are.

Cati Rusu a terminat liceul în urmă cu doi ani și a fost un elev silitor, lucru cu care tatăl său se mândrește. Ba mai mult, conform spuselor lui Vali Vijelie, tânăra este și un copil foarte ascultător.

„Fata a învățat singură, nu am fost eu la bac și nu am întrebat-o ce și cum. Eu în clasa a 12-a nu am mai mers, trebuia să mă duc la cântare. În clasa a 8-a lipseam, pentru că mă duceam la nuntă! Îi spuneam fetei mele: tată, ia și învață, că uite eu cum am ajuns’, a declarat Vali Vijelie conform Viva.

Cati Rusu reușește să se facă remarcată la fiecare apariție datorită siluetei de vis și grija cu care își pune în evidență atuurile fizice. O mare parte din farmecul său constă în faptul că este ”zgârcită” cu privire la activitatea sa din mediul online, preferând să-și concentreze atenția asupra altor lucruri.

Pe Instagram, Cati este urmărită de 139 de persoane și urmărește doar 110, semn că își ține contul doar pentru a comunica cu prietenii apropiați.

Printesa sufletului meu! ❤️❤️❤️

Posted by Vali Vijelie on Wednesday, 27 January 2021

Vali Vijelie s-a născut în București, dar a copilărit în Giurgiu, alături de verii și frații lui. În muzică a debutat împreună cu vărul său, Nelu, însă drumul spre succes nu a fost deloc ușor.