Un bebeluș de 45 grame a supraviețuit datorită fratelui său geamăn. Cum a fost posibil

Chester Graves, un bebeluș născut în Essex, s-a născut prematur la 28 de săptămâni, iar medicii nu îi dădeau multe șanse de supraviețuire de vreme ce acesta cântărea 45 grame.

Un bebeluș a fost diagnosticat cu o bo.ală rară, numită restricție de creștere intrauterină, pe când mama lui era însărcinată în doar 16 săptămâni. Acest lucru însemna că fătul nu avea să se dezvolte normal, iar procesul de creștere era mai anevoios.

La ecografie, atunci când părinții i-au văzut pe cei doi gemeni, Chester și Otis, că stăteau îmbrățișați în uter, imaginea i-a înduioșat până la lacrimi, dincolo de cuvinte, și au sperat ca fratele său geamăn să îi salveze viața.

Micuțul Chester s-a născut la 28 de săptămâni, cântărind doar 45 grame, iar părinții lui au știut că îmbrățișarea strânsă a fratelui geamăn, în uter, l-a ajutat pe bebeluș să supraviețuiească.

Kelly Graves, în vârstă de 32 ani, și Billy, în vârstă de 35 ani, erau nerăbdători să aducă pe lume cei doi micuți, știind că vor avea o misiune dificilă după nașterea lor. La naștere, Otis, fratele geamăn al lui Chester, cântărea de 3 ori mai mult decât bebelușul născut prematur.

De la naștere și până în prezent, Chester a evoluat, a crescut, dar încă are nevoie de ajutorul medicilor deoarece nu a luat suficient în greutate. Bebelușul din Essex cântărește acum 1,5 kilograme.

“Nu am nici cea mai mică îndoială că îmbrățișările de la fratele său geamăn l-au ajutat să continue să lupte”, a spus Kelly.

Gemenii s-au născut pe 22 septembrie, iar la începutul lunii octombrie, părinții i-au reunit pe cei doi, după ce Chester a avut voie să stea lângă frățiorul său geamăn. Chiar dacă în fotografiile făcute de Kelly, mama lor, Otis apare dormind, Chester pare că îl recunoaște pe fratele său și nu își poate lua ochii de la acesta.

“Suntem atât de norocoși că Chester este un luptător și în ciuda lucrurilor prin care a trecut, el încă luptă pentru a putea ajunge acasă la frații și părinții lui. Încă se află la incubator și primește cantități mari de oxigen. (…) Abia așteptăm să luăm pe Chester acasă. Sperăm să putem să îl aducem în noiembrie”, a mai adăugat Kelly.

Pentru a-l aduce pe lume pe Chester, Kelly a avut nevoie de o operație endoscopică, cu laser, pentru a-i separa pe cei doi bebeluși în uter. Apoi medicii au decis să îi aducă pe lume pe ambii bebeluși, Otis fiind mai bine dezvoltat decât Chester.

Otis creștea cu 100 grame pe săptămână, în timp ce Chester reușea să ia în greutate doar 25 grame pe săptămână. În prezent, starea celor doi frați gemeni e stabilă, iar părinții speră să se poată bucura și de prezența lui Chester în sânul familiei, potrivit Daily Mail.