Veste bună: Pensii majorate în 2022. Florin Cîţu, noi declaraţii, înainte să plece de la Guvern

Premierul interimar, Florin Cîțu a declarat sâmbătă că executivul a început să lucreze la planificarea bugetară pentru anul viitor.

„Noi am început deja să ne uităm la buget şi să construim un schelet al bugetului pentru anul viitor. Intenţia mea era să avem un buget anul acesta, cât mai rapid, să nu stăm cu el până în decembrie. De aceea ne pregătim să avem un buget cât mai rapid”, a declarat Florin Cîţu, în contextul în care Guvernul din prezent este unul interimar.

„Sper că nu. Era cel mai bine să nu fim în această situaţie, pentru că nu aveam o problemă de rezolvat”, a spus premierul interimar.

Stabilizarea economiei în România
Întrebat despre creșterea salariilor și despre măsurile pe care le-ar putea lua Guvernul în acest sens, Florin Cîțu a spus că acesta a fost anul în care „am spus că stabilizăm economia”.
„Deja am început să arătăm din măsurile pe care vrem să le luăm în perioada următoare: salariul minim este de deja o decizie să crească cu 11% pentru anul viitor, am venit cu acele măsuri de amânare a plății facturilor și vom mai avea câteva măsuri prin care să reducem povara asupra cetățenilor. Vom discuta despre salarii, pensii și alocații la construcția bugetului, dar lucrurile arată bine”.

Creșterea pensiilor
De asemenea, Florin Cîțu a vorbit și despre creșterea pensiilor „nu s-a stabilit încă procentul, dar eu spun, având în vedere rezultatele economice pe care le avem până acum, că vom discuta și s-ar putea să fie o dinamică diferită de ceea ce am avut până aveam preconizat”.

Legat de pensiile speciale ale primarilor, Florin Cîțu a spus: „aici aș vrea să fim foarte pragmatici. În fosta coaliție aveam un grup de lucru care trebuia să găsească soluții exact pentru sistemul de pensii. Există o reformă a sistemului de pensii, acolo vom lua măsuri pentru toate tipurile de pensii”.

Cum va afecta criza politică
Premierul interimar Florin Cîțu a declarat că există „foarte mici şanse” ca ratingul de ţară să fie schimbat din cauza actualei crize politice, ci doar „dacă România ar intra pe mâna populiştilor am avea o problemă”.

„Eu înţeleg îngrijorarea agenţiilor de rating, am discutat despre acest lucru. Foarte mici şanse să vedem un derapaj datorită acestei crize politice, pentru că bugetele sunt făcute, cheltuielile sunt făcute, sunt deja în buget, nu ar exista.

Doar un guvern nou şi dacă cumva România ar intra pe mâna populiştilor, a demagogilor, care 30 de ani au promis reforme şi nu au făcut, atunci am avea o problemă, pentru că ar putea să schimbe politicile pe care le-am adoptat. Deci, în acest moment, nu există acest risc”, a spus premierul interimar Florin Cîţu.

Acesta a mai spus că va „depinde ce guvern vom avea”.

„Această guvernare în jurul Partidului Naţional Liberal a arătat că poate să stabilizeze economia într-o perioadă de criză, să aibă încasări mai bune. Riscul este dacă apare o guvernare populistă, care doar pe baza unor promisiuni va începe să cheltuiască, fără să aibă nicio bază”, a mai adăugat Florin Cîțu.

Totodată, premierul Cîțu a vorbit despre câștigarea încrederii investitorilor străini: „Această guvernare în jurul Partidului Naţional Liberal a arătat că poate să stabilizeze economia într-o perioadă de criză, să aibă încasări mai bune. Riscul este dacă apare o guvernare populistă, care doar pe baza unor promisiuni va începe să cheltuiască, fără să aibă nicio bază”, a mărturisit Florin Cîțu.