Adevărul despre “pana de curent din Europa”

O știre falsă referitoare la un potențial blackout european iminent – pană de curent electric în Europa – a creat isterie în mediul online din România, prin mesaje scoase din context.

În ultimele săptămâni, s-a strecurat în online-ul românesc un subiect care nu a făcut altceva decât să alarmeze publicul, plecând de la o serie de informații care au fost distorsionate ulterior, ca într-un joc de ”telefonul fără fir.”

Dincolo de criza pandemică și de cea politică, românilor le-a mai fost dat să citească și despre un presupus scenariu ap.ocaliptic care ar urma să lovească Europa mai devreme sau mai târziu.

Poate că subiectul ar fi trecut mai degrabă neobservat în presa locală într-un alt context. Însă, având în vedere contextul energetic prin care trece acum nu doar țara noastră, ci întreaga lume, a fost suficientă denaturarea informației de către o sursă, pentru ca mai apoi, alții să intre în joc și să-și panicheze cititorii de bună credință.

Vorbim, așadar, despre presupusa pană de curent care ar urma să lovească Europa în viitorul apropiat. Este un subiect serios, care a fost interpretat în presa locală în fel și chip, astfel încât să se rostogolească la cât mai multe persoane speriate de pericolul aparent iminent. Alarma este dată încă de la nivelul titlurilor; unele publicații folosesc titluri precum ”Europa, la un pas să rămână în beznă totală zile în șir”, ”Austria avertizează: urmează o pană de curent la nivel european”, ”Avertisment de blackout. Pană de curent în toată Europa. Nu se pune problema dacă se va întâmpla, ci când. Ce trebuie să aveți în casă”, sau pentru a merge mai departe în alimentarea fricii: ”Blackout în Europa! Pană de curent uriașă. Armata a intervenit deja: Pregătiți-vă!”

Cu astfel de titluri își sperie unele dintre publicațiile autohtone publicul, care citește lucruri la fel de alarmante și în conținutul articolelor.

”Fără f.oc nu iese fum”, spune o vorbă românească, iar această zicală simplă, din popor, se aplică și în acest caz. Astfel, rădăcina discuțiilor despre un eventual blackout pornește chiar din Austria și chiar de la Ministerul Apărării.

Totuși, ce s-a întâmplat în Austria este, de fapt, o campanie de conștientizare a unui potențial pericol. Fiecare stat din lume își pregătește cetățenii pentru astfel de pericole și desfășoară, ocazional, astfel de campanii pentru a aduce în atenția publică potențialul anumitor dezastre. Nici România nu face excepție de la această regulă a campaniilor de conștientizare, iar cel mai la îndemână exemplu pentru publicul autohton este cel referitor la cutremure.