S-a aflat! Iată ce vor face Ella și Petrică cu banii câștigați de la Mireasa

Emisiunea Mireasa și-a ales și câștigătorii sezonului 4. Ella și Petrică au intrat în posesia premiului cel mare în valoare de 40.000 de euro, ieri, la gala specială. Ce va face cuplul cu suma primită.

Emisiunea Mireasa și-a ales și câștigătorii sezonului 4.

Ella și Petrică au intrat în posesia premiului cel mare în valoare de 40.000 de euro, ieri, la gala specială. Ce va face cuplul cu suma primită.

Ella și Petrică au câștigat marele premiu la Mireasa
Ella și Petrică sunt fericiții câștigători ai sezonului 4 de la Mireasa, competiția de la Antena 1. După o lungă perioadă petrecută împreună în casă, ieri cei doi s-au căsătorit de față cu toată lumea, dar au aflat cu bucurie că au fost cei mai votați.

Astfel, aceștia au câștigat marele premiu în valoare de 40.000 de euro, bani pe care îi vor folosi în scopul cumpărării unei locuințe.

Aceștia au fost întrebați imediat după înmânarea premiului de cum vor face cu banii, iar răspunsul a fost că își vor achiziționa o casă unde să stea împreună alături de viitorii lor copii.

Alte două cupluri s-au căsătorit în marea finală

Nu doar Ella și Petrică s-au căsătorit în marea finală de la Mireasa, însă doar ei au fost cei care au câștigat suma de 40.000 de euro.

În fața ofițerului de stare civilă s-au mai căsătorit și Ana și Alex care au fost pe locul doi în preferințele celor de acasă, iar locul trei a fost ocupat de Raluca și Ion care, de asemenea, au spus DA în fața ofiețerului de stare civilă.

Cu toții au fost foarte fericiți și vizibil emoționanți pentru pasul important pe care au ales să-l facă în fața tuturor, iar acum sunt pregătiți să-și unească destinele și în fața lui Dumnezeu, în afara competiției de la Antena 1.