România trece la ora de vară. Moment istoric! Cum se schimbă ceasurile anul acesta

Ora de vară 2022: Când se schimbă ora în România? Vom dormi mai puţin! Precizări importante pentru români.

Ora de vară 2022: Iată când se schimbă ora în România! Vom dormi mai puţin! Cum trebuie să ne potrivim ceasurile?
De obicei, ora de vară este cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este de multe ori numită, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă.

Ora de vară 2022: Când trece România la ora de vară?
Totodată, acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. Astfel, în lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activităţi umane să se desfăşoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economiseşte energia electrică necesară iluminatului.

În 2022, România trece la ora de vară pe data de 27 martie, astfel că vom dormi mai puţin cu o oră.

În prezent, ora de vară se aplică în fiecare an, în ultima duminică din martie (ora 03:00 devine 04:00), şi ultima duminică din octombrie (ora 04:00 devine 03:00).

Ce efecte are schimbarea orei asupra organismului?
Unii specialiști consideră că schimbarea orei poate avea consecințe devastatoare din punct de vedere al sănătății pe termen lung. Mai mult, atât cadrele sanitare, cât și experții în domeniul medicinei susțin că schimbarea orei poate afecta în mod negativ organismul persoanelor care sunt nevoite să treacă de două ori pe an prin această schimbare.

Experții în domeniu mai spun că, o persoană are nevoie de una sau două săptămâni de la momentul modificării până la când organismul uman se obișnuiește cu noul fus orar.

De asemenea, schimbarea rutinei, dar și a orelor de somn pot declanșa anumite simptome. Printre acestea se numără: oboseală, insomnii, nervozitate, dureri de cap, dureri musculate, amețeală, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare sau modificarea apetitului.

Când vom reveni la ora de iarnă în 2022?
Revenirea la ora de iarnă se va face la toamnă, la data de 30 octombrie 2022, duminică, atunci când ora 04:00 va deveni ora 03:00, iar lumina solară va fi pentru mai puține ore pe cer, astfel încât noaptea devine mai lungă.

Anul trecut, trecerea la ora de vară a fost făcută la data de 28 martie. Pe de altă parte, trecerea inversă de la vară la iarnă s-a întâmplat la 31 octombrie 2021, tot în ziua de duminică.