Ultima oră! Anunțul făcut de Klaus Iohannis

Președintele țării noastre a transmis un mesaj după ce Vladimir Putin a dat ordinul ca răz.boiul din Ucraina să fie început.

Astfel, șeful statului a transmis că rușii au încălcat, din nou, principiile dreptului internațional și suveranitatea și integritatea teritorială a acestei țări.

„Agresiunea arm.ată a Federației Ruse împotriva Ucrainei reprezintă o nouă încălcare flagrantă a principiilor de drept internațional, în mod special a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, a inviolabilității frontierelor acestui stat, respectiv a principiului nerecurgerii la folosirea forței în relațiile internaționale”, a transmis șeful statului.

De asemenea, președintele țării noastre este de părere că Rusia trebuie să fie sancționată și să „suporte consecințele”. În același timp, el a numit începerea războiului în Ucraina drept un act ilegal.

România, alături de NATO și UE, va lua măsuri „ferme și substanțiale” de răspuns.

„Federația Rusă trebuie să suporte consecințele acestui act profund ilegal. În coordonare deplină cu aliații și partenerii săi din cadrul NATO și UE, România va impune măsuri ferme și substanțiale de răspuns”, a avertizat Klaus Iohannis.

În același timp, Klaus Iohannis a transmis mesaje și pentru românii aflați în Ucraina, dar și pentru cetățenii de pe solul natal.

Astfel, șeful statului a afirmat că România este pregătită să ofere consultanță diplomatică, dar a făcut apel la Rusia pentru ca pierderile de vieți omenești să fie evitate și să înceteze utilizarea for.ței.

„Îi asigur pe toți cetățenii români de pe teritoriul Ucrainei că România, inclusiv prin misiunile sale diplomatice și consulare, este pregătită să ofere asistența consulară necesară”, a spus președintele.

Românii nu au de ce să se teamă, spune președintele țării, deoarece țara noastră este membră NATO și are parte de garanții de securitate „ample”.

„Niciun cetățean al României nu are motiv să se teamă! Cetățenii României, ca stat membru al Alianței Nord-Atlantice, beneficiază pe deplin de cele mai ample garanții de securitate din istoria sa”, a mai informat președintele.

Premierul român a condamnat invadarea Ucrainei, despre care a spus că este un act ilegal. De asemenea, el a precizat că protejarea românilor din această țară va fi o prioritate.

„Va fi prioritară protejarea cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul ucrainean şi asigurarea drepturilor şi intereselor membrilor comunităţii române din Ucraina”, se arată într-un mesaj al Guvernului.

De asemenea, Executivul a mai transmis și că vor fi luate toate măsurile pentru ca efectele începerii răz.boiului să fie gestionate, inclusiv prin implicațiile sale economice sau energetice.

„Guvernul României şi instituţiile cu atribuţii în domeniu vor aplica, la nivel interinstituţional, toate măsurile pentru a gestiona în mod adecvat implicaţiile acestei situaţii, pe toate palierele – inclusiv din punctul de vedere al eventualelor efecte economice, energetice sau din perspectiva migraţiei necontrolate”, a mai transmis Guvernul.