Refugiată din Ucraina, iritată de prețurile din stațiunea Mamaia: „Sunt mai scumpe decât la noi”

În ultima perioadă, tot mai multe persoane sunt scandalizate de preţurile piperate de pe litoralul românesc, și mai ales, cele din stațiunea Mamaia. Este și cazul unei refugiate din Ucraina, care nu poate să nu facă comparații între țara ei natală și litoralul românesc.

Cei care au ales să-și petreacă vacanța vara aceasta pe litoralul românesc au găsit prețuri mai mari față de anii trecuți, după scumpirile în lanț din ultima perioadă. Mamaia, cunoscută pentru prețurile piperate pe care le are, nu a „dezamăgit” nici anul acesta.

Ca în fiecare an, stațiunea Mamaia are unele dintre cele mai ridicate prețuri de pe litoralul românesc. Diferența este însă că, anul acesta, stațiunea ”milionarilor” are parte de cel mai slab sezon estival din ultimii 30 ani. Turiștii care merg aici se plâng de prețurile ”piperate”.

„Eu compar cu Ucraina pentru că suntem din Odessa și tot avem plaja alături. Sunt mai scumpe aici decât la noi. Dacă aici sunt 35-50 lei, la noi 20 lei.”, spune o tânără din Ucraina, despre închiriatul șezlongurilor.

Potrivit spuselor ei, prețurile din stațiunea Mamaia, le depășesc pe cele practicate chiar și în alte țări.

Prețul incredibil pentru o masă, în Mamaia
În stațiunea Mamaia nu doar cazarea a ajuns să aibă prețuri incredibil de mari, ci chiar și parcarea, dar și mâncarea.

O masă decentă, un preparat simplu – piure de cartofi însoțit de un piept de pui și salată de varză costă nici mai mult, nici mai puțin de 46 de lei. Dacă doriți și chiflă, atunci trebuie să mai plătiți încă 3 lei pentru o chiflă de mici dimensiuni, dar și un 1,5 lei pe smântână, plus ceva de băut.

”La prânz mergem la masă, 24 de lei ciorba de văcuța, dacă vrei chiflă încă 3 lei, ciușa 1 leu, smântâna 1,5 lei. Piure cu piept de pui și salată de varză – 46 lei. Mă închin, înghit în sec. Diseară mâncăm hamsie. A doua zi o luăm de la capăt. Plătim 100 lei parcarea și tot așa. La final, tragem linie. Concediu de 4 zile la Mamaia: 1800 lei cazare, 1000 lei prânz, cină, sucuri, 384 lei parcare, 360 lei șezlonguri. Total pentru 4 zile la Mamaia în condiții de cel mult 2 stele: aproximativ 3.500 lei. Oameni buni, la banii ăștia meritam o vacanță mai bună!”, spune turistul, potrivit replicaonline.ro.

Familiile care vor să aibă parte de cât mai multe activități trebuie să aibă pregătiți și mai mulți bani. Dacă cei mici vor să se plimbe cu telegondola, părinții trebuie să mai scoată din buzunar 25 de lei de persoană. Copiii sub 7 ani călătoresc gratuit. La parcurile acvatice de distracție biletul de intrare este aproximativ 70 de lei de persoană.