Vouchere duble, anunţ oficial. Cine sunt românii care pot primi 8000 de lei pe card în 2023

Conform informațiilor prezentate de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, aproximativ 220.000 de români cu venituri lunare mai mici de 2.000 de lei ar putea beneficia de aceste vouchere sub formă de sprijin financiar.

Vouchere 2023. Marcel Boloş, actualul ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat că este posibil ca românii să beneficieze de noi vouchere de ajutoare. Acestea vor consta într-o sumă de 4.000 de lei de la stat pentru repararea și renovarea locuințelor, la care se adaugă încă 4.000 de lei pentru electrocasnice și dotarea corespunzătoare a locuinței, astfel că suma totală pusă la dispoziție de Guvern din fonduri europene ajunge la valoarea de 8.000 de lei.

Voucherele ar putea fi acordate de către stat trei categorii de români și ar putea fi folosite pentru renovarea locuinței sau pentru schimbarea unor electrocasnice cum ar fi frigiderele, aragazele sau mașinile de spălat. Însă, până în prezent, nu există un proiect de lege publicat în acest sens, ci este vorba doar despre un plan anunțat de către ministrul Marcel Boloș.

„4.000 de lei este limita maximă pentru ceea ce înseamnă voucherul de locuire și pentru repararea locuinței. De asemenea, 4.000 de lei este pentru ceea ce înseamnă aparatele electrocasnice.

Deci sunt 2 vouchere cu valori separate. Vouchere de 4.000 de lei. Beneficiarii sunt persoane și familii aflate în situație de deprivare materială și financiară, adică cu o situație financiară și materială precară. Discuțiile pe care le avem în acest moment cu Comisia Europeană sunt în limita plafonului pentru pensie socială, respectiv 1.000 de lei de această dată și așteptăm să definitivăm acest negocieri cu Comisia Europeană ca să putem comunica oficial”, a anunțat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Conform informațiilor prezentate de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, aproximativ 220.000 de români cu venituri lunare mai mici de 2.000 de lei ar putea beneficia de aceste vouchere sub formă de sprijin financiar. Astfel, banii vor ajunge la familiile cu mai mult de cinci copii, la românii care nu se pot angaja sau la persoanele în vârstă care nu au niciun sprijin.

„Avem un pachet de servicii pe care îl oferim pentru trei categorii de beneficiari: familiile sărace cu mulți copii, persoanele vârstnice care locuiesc singure și care au vârsta peste 60 de ani şi plafonul de venit până în 2.000 lei, dar şi persoanele cu dizabilități. Este vorba de un pachet de servicii sociale care include și componenta aceasta de reparare a locuințelor, în special locuințele sociale care sunt proprietatea unităților administrativ-teritoriale, dar și proprietatea acestor categorii de beneficiari pe care le-am menționat.

Valoarea acestui voucher este de 4.000 lei pentru repararea locuințelor și, în plus, mai pot beneficia și de voucher pentru electrocasnice, pentru ceea ce înseamnă reintegrare socială, tot în valoarea de 4.000 lei. Avem o țintă de 220.000 de beneficiari pe care o avem stabilită conform programului operațional”, a anunțat ministrul Fondurilor europene, Marcel Boloş, la Antena 3.

În ceea ce privește momentul efectiv în care românii ar putea primi banii, ministrul Marcel Boloș a indicat trimestrul al doilea din 2023 ca termen estimativ. „Noi încercăm ca mecanismul instituțional și financiar pentru ca să sprijinim categoriile acestea sărace de românii să îl avem finalizat în cursul trimestrului întâi, respectiv până la sfârșitul lunii martie și să putem începe acordarea efectivă, probabil începând cu trimestrul al 2-lea al acestui an. Trebuie să precizez faptul că este un element de noutate pentru România că aceste acest pachet de servicii sociale include și serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice care sunt imobilizate la pat.

Avem aceste centre comunitare în cadrul cărora se vor presta aceste tipuri de servicii sociale care vor funcționa pe lângă autoritățile locale și este pentru noi un început de drum, pentru că un asemenea pachet complex de servicii sociale nu am mai avut până acum asigurat din fonduri europene. În cel mai scurt timp sperăm să definitivăm mecanismul și să-l putem oferi în detaliu pentru beneficiarii pe care i-am menționat”, a mai completat spus Marcel Boloş.