Ieri, Andra a dat nas în nas cu o cerșetoare care i-a cerut bani. Câți lei i-a dat vedeta femeii amărâte:

Zilele trecute, Andra a fost văzută la un supermarket din Capitală. Artista nu era singură, ci împreună cu șoferul, bona filipineză și fetița ei. Ei bine, în parcarea supermarketului, trebuie să știți că îndrăgita cântăreață a dat dovadă de o generozitate ieșită din comun!

Andra a profitat de timpul liber pe care îl avea și a dat fuga la supermarket pentru a face cumpărăturile necesare pentru casă. În tot acest timp, cât s-a uitat în stânga și-n dreapta prin magazin, bona filipineză a avut grijă de fetița ei. După ce a luat tot ce trebuia, cântăreața a plătit la casă, iar șoferul a mers glonț la mașină pentru a pune cumpărăturile în portbagaj.

În momentul în care a ieșit din supermarket, Andra s-a oprit la bancomat pentru a scoate bani de pe card, iar apoi s-a îndreptat spre mașină. Însă… artista s-a oprit din drum pentru a-i da niște bănuți unei femei care cerșea. Andra i-a întins femeii mai multe bancnote de un leu și de cinci lei. Cerșetoarea i-a mulțumit cântăreței în fel și chip pentru cei aproximativ 20 de lei, suma generoasă primită din partea Andrei care a dat dovadă de mărinimie…

La prima lor întâlnire, Andra nu-l vedea pe Cătălin Măruță ca pe bărbatul cu care să-și petreacă toată viața. Scânteia însă a apărut în 2005, când s-au revăzut la o emisiune. Prezentatorul TV mărturisea că a fost uimit să descopere cât de matură era Andra în ciuda faptului că avea doar 19 ani.

”Mi-am dat seama că are tot ce-mi doresc la o femeie. Îmi aduc aminte cum a fost mutatul. Când eu stăteam în garsoniera mea, Andra stătea cu părinții în București și tot plănuiam să locuim împreună. Când m-am întors de la muncă, Andra era acasă și foarte hotărâtă. Cu un geamantan, o veioză și un tablou”, povestea, în urmă cu ceva timp, Cătălin Măruță.

După câțiva ani de relație, Cătălin Măruţă (40 de ani) şi Andra (32 de ani) şi-au unit destinele în fața lui Dumnezeu pe 23 august 2008, chiar de ziua solistei, la Târgu-Jiu. La petrecere au participat aproape 600 de invitaţi. Artista a devenit oficial soția lui Cătălin Măruță pe 10 august 2008 atunci când a spus ”DA!” în fața ofițerului stării civile. Anul acesta, la aniversarea celor 10 ani de la când au semnat certificatul de căsătorie, talentata artistă a publicat o poză de la cununia civilă, iar la descriere a mărturisit: “Cel mai fericit «DA» din viata mea! Acum 10 ani… @catalin_maruta ❤️”.

Cătălin Măruță și Andra au împreună un băiețel și o fetiță, iar satisfacțiile sunt pe măsură!