De ce și-a vândut Ilie Năstase vila primită pe vremea lui Ceaușescu

S-a aflat de ce și-a vândut Ilie Năstase vila din Primăverii! Fosta glorie a tenisului mondial a primit pe vremea lui Ceaușescu o vilă superbă, drept recompensă pentru rezultatele obținute în sport. A locuit în ea aproape 50 de ani, dar acum a realizat că ceva nu este în regulă cu casa respectivă.

S-a aflat de ce a renunțat Ilie Năstase la vila sa din Primăverii
Ilie Năstase și-a vândut în mare secret casa din Primăverii, anul trecut, în luna noiembrie. Ar fi obținut pe imobil nu mai puțin de 500 de mii de euro, iar la scurt timp s-a căsătorit cu Ioana ­Năstase. Gurile rele spuneau că așa și-ar fi convins Nasty iubita să se căsătorească cu el.

Dar cum de a renunțat la casa unde a trăit atâtea momente frumoase? Ei bine, se pare că momentele neplăcute ar fi fost mai multe decât cele frumoase. A locuit în Primăverii cu toate cele 5 soții, care au plecat rând pe rând, așa cum au venit.

Ilie Năstase a simțit că trebuie să facă o schimbare, mai ales că Ioana îi spusese că simte o vibrație ciudată, iar certurile erau la ordinea zilei, astfel încât frumoasa brunetă și-a făcut bagajul și a plecat să stea cu chirie într-un apartament, anul trecut.

“Casa e foarte frumoasă, însă nu suport ideea de a sta în acelaşi loc unde Ilie a stat cu toate cele patru neveste. De fiecare dată când mergeam acolo, simţeam nişte energii negative, eram mereu agitată, nu aveam linişte şi parcă într-o stare conflictuală permanentă cu Ilie. Am decis să plec, stau într-un apartament în Pipera, iar el e binevenit oricând”, spunea Ioana Simion pentru Click! anul trecut, în octombrie.

La scurt timp după plecare Ioanei, Ilie nu a mai stat nici el prea mult pe gânduri, i-a dat dreptate soţiei sale în privinţa acestor energii ciudate, şi a decis să se mute la Constanţa, oraşul de origine al brunetei, în care deţine o proprietate. Astfel mutarea s-a produs cu tot cu buletin şi schimbare de domiciliu.

“Da, este adevărat. Ilie a vândut casa. A făcut tranzacţia anul trecut însă, nu ştiu suma, nici nu mă interesează. Sunt banii lui. Eu am banii mei, iar maşina primită de ziua mea nu a fost cumpărată cu banii de pe casă. Ilie are încă venituri, contracte pe sume bune şi cu aceia a fost luat ­Bentley-ul. Cu banii de pe casă Ilie îşi face altă casă. Caută teren”, a declarat pentru Click! Ioana ­Năstase.