Smiley, mesaj dur pe rețelele de socializare! A tăcut cât a tăcut, dar i-a ajuns: „Pierde timpul degeaba. Până când?!”

Smiley nu se poate abține când vine vorba de imaginea și sentimentele persoanelor cele mai dragi din viața lui! Celebrul cântăreț a distribuit recent pe pagina sa de Facebook, dar și de Instagram, un mesaj dur la adresa persoanelor care sunt răutăcioase și aruncă jigniri în mediul online.
Artistul se confruntă cu multe mesaje din partea internauților, iar majoritatea vin din partea persoanelor care nu sunt de acord cu faptul că el și iubita lui, Gina Pistol, au decis să nu o expună pe fetița lor pe rețelele de socializare.
„Există atâția oameni care își pierd din existența lor să arunce cu injurii și
să jignească semenii lor pe rețelele de socializare, să se certe, să își bată joc. Dacă ar înțelege că fiecare clipă pe pământ e o binecuvântare și o bucurie, poate nu ar mai pierde timpul degeaba. Poate s-ar înclina spre introspecție, spre bucurie, spre iubire, spre creație, spre visare, spre trăire cu adevărat. Până când?!”, a scris Smiley pe rețelele de socializare.
În apărarea cântărețului au sărit mii de internauți, printre care se numără și vedete precum Mihaela Rădulescu sau și Adda. „Noi si de-aia suntem aici- sa le aratam ca se poate si cu munca, pasiune, disciplina, voie buna…, CHEF DE VIATA”, a fost reacția Mihaelei Rădulescu.
Părinții Ginei Pistol și ai lui Smiley au aflat din presă că vor fi bunici!
Gina Pistol  este o femeie împlinită de când a devenit mama micuței Jospehine. Chiar dacă sarcina a fost o perioadă minunată, celebra prezentatoare tv este foarte nemulțumită de modul în care această veste a ajuns la urechile tuturor. Cei mai afectați au fost părinții cuplului, care au aflat vestea cea mare din presă, nu direct de la ei.
„Un lucru s-a mai întâmplat în primul trimestru de sarcină, părinții noștri au aflat din presă că eu sunt însărcinată. A fost foarte urât. Dacă aș fi putut să pedepsesc pe cineva, atunci aș fi făcut-o fără să stau pe gânduri”, a declarat Gina Pistol, în cadrul unei emisiuni.