Gata de înrolare? Ce se întâmplă cu armata obligatorie în România

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, face noi precizări despre armata obligatorie în România.

Încă de când a fost declanșat răz.boiul în Ucraina și după pierderile teritoriale înregistrate pe bandă rulantă, zvonurile despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu au apărut și în spațiul românesc.

Ei bine, acum, Vasile Dîncu vine cu noi precizări despre armata obligatorie.

Serviciul militar redevine obligatoriu în România
În final, românii pot răsufla ușurați, căci Guvernul Nicolae Ciucă nu are în plan impunerea stagiului militar pentru toți bărbații din țară Ministrul de resort, Vasile Dîncu, susține că decizia de a obliga românii să se înroleze în armată ar fi fără sens.

„Nu este o perspectivă pe care s-o luăm în calcul. În principiu, este imposibil să mai facem acest lucru, din mai multe perspective. În primul rând, dintr-o perspectivă economică, să spunem, nu putem să susținem o cohortă de 100.000 de oameni în fiecare an care să facă pregătirea militară. În al doilea rând, nu ar avea sens. Nu este pragmatic să faci asta, pentru că astăzi marile armate, marile forțe armate se bazează pe specializare, pe experți și pe o dotare modernă, nu pe număr. Astăzi, numărul contează totuși mai puțin”, a explicat Vasile Dîncu, la Antena 3.

Vasile Dîncu: „În viitorii 2-3 ani, în jur de 10.000-15.000 de rezerviști vor putea să vină prin aceste sisteme”

Totodată, acesta a mai precizat că MApN are probleme cu numărul de rezerviști care ar putea fi solicitați în cazul unei situații de criză.
„A trecut un deceniu și jumătate și rezerva noastră a îmbătrânit, pentru că nu am mai completat-o cu oameni. Cred că media rezerviștilor acum este în jur de 50 de ani.

De aceea încercăm să completăm această rezervă operațională de care are nevoie fiecare stat.

Și am găsit varianta voluntarilor în cele două forme, voluntarii rezerviști și cea a stagiului militar opțional voluntar. În viitorii 2-3 ani, în jur de 10.000-15.000 de rezerviști vor putea să vină prin aceste sisteme”, a mai punctat oficialul Guvernului Ciucă.