A vrut să se afle de la el! Florin Dumitrescu de la Chefi la Cuțite dă de pământ cu Antena 1: ”Nu știu cât o să mă coste chestia asta

Florin Dumitrescu a împărtășit public impresii după ce Antena 1 a dezvăluit că el, împreună cu colegii săi, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu, au părăsit neașteptat rolul de jurați în emisiunea Chefi la Cuțite. Postul TV a inițiat acțiuni legale împotriva celor trei chefi, care până de curând au ales să nu comenteze situația lor. Totuși, Florin Dumitrescu a decis acum să vorbească despre perioada complicată pe care o traversează.

Pe contul său de Instagram, Florin Dumitrescu a discutat despre cele două procese civile pe care le are cu Antena 1, survenite după ce el și ceilalți doi jurați de la Chefi la Cuțite au decis să nu participe la filmările pentru sezonul 13 al emisiunii culinare. În clip, chef-ul a menționat că este limitat în a furniza detalii specifice datorită clauzei de confidențialitate convenite cu grupul Intact, dar a dezvăluit că a fost destinatarul mai multor amenințări din partea avocaților Antenei legate de declarațiile publice.

„În condițiile în care mă aflu acum cu procesul pe rol, cu amenințări de la avocați, cred că nici amenințare nu pot să folosesc, cu notificările pe care le tot primesc de la avocații fostului trust cu care am colaborat. Da, e sensibilă povestea. (…) Nici nu știu, am voie, n-am voie să fac acest filmuleț și să îl postez public? Mi se pare că e așa într-o zonă super gri. Ca persoană publică sau privată, mi-am pierdut dreptul la libera exprimare, mi-am pierdut dreptul de a fi cine sunt, mi-am pierdut toate drepturile posibile doar pentru că am semnat un contract. E un pic dubios și un pic cam greu de dus” a afirmat Florin Dumitrescu pe Instagram.

„Dar ca să știți, să înțelegeți situația prin care trec în acest moment. Am două procese pe rol, în civil – pentru interpretarea unor clauze din contract. Interpretare pe care o va decide judecătorul de partea cui este dreptatea, de partea angajatorului sau de partea mea. Confidențialitatea pe care eu am semnat-o în acest contract mă împiedică să vorbesc cu libertate și cu ușurință și să spun despre ce e vorba și cum stau lucrurile, de fapt. N-am voie să fac asta, că am o confidențialitate semnată. Bun. Nu pot nici să reacționez public la bățul băgat în gard de diverși oameni sau diverse articole. Nu am cum. Dar începe să deranjeze un pic, de aia zis: Dumnezeu e sus și vede!”

Florin Dumitrescu a exprimat că experiența sa de a lucra la Antena 1 a fost plăcută în cei 9 ani de activitate, dar acum consideră că a fost un timp irosit, timp pe care ar fi preferat să îl petreacă alături de familia sa.

„Eu personal, vă spun sincer, timp de 9 ani de zile am crezut că am lucrat într-un loc mișto. Și mi-am dedicat acești ultimi 9 ani cu speranța că fac bine. S-au șters cu buretele. Eu 9 ani de zile n-am existat din punct de vedere profesional. Și atunci ce fac? Nu stau eu liniștit lângă familia mea, timp pe care eu l-am pierdut efectiv departe de ei, cu compromisurile pe care le-am făcut de-a lungul vremii, compromisuri de care habar n-aveți, la ce compromisuri am fost supus, să zicem, doar pentru că aveam un contract semnat”, a continuat Florin Dumitrescu.

În încheierea clipului, fostul membru al juriului de la Chefi la Cuțite a emis, de asemenea, un avertisment pentru urmăritorii săi referitor la situația în care se află.

„Nu le doresc asta, adică să nu mă înțelegeți greșit, eu nu trăiesc răul ăsta cu speranța că la un moment dat se va întoarce împotriva lor, dar e firesc, așa e viața, așa e karma: faci rău, ți se întoarce rău, faci bine, ți se întoarce bine. Crezi sau nu în Dumnezeu, crezi sau nu în karmă, răul făcut se va întoarce sub orice formîă.

Eu personal, vă spun sincer, timp de 9 ani de zile am crezut că am lucrat într-un loc mișto și mi-am dedicat acești ultimi 9 ani cu speranța că fac bine. Bă, s-a șters cu buretele tot. Eu 9 ani de zile n-am existat, din punct de vedere profesional. Și-atunci ce fac? Nu stau eu liniștit, lângă familia mea, timp pe care eu l-am pierdut efectiv departe de ei, cu compromisurile pe care le-am făcut de-a lungul vremii, compromisuri de care habar n-aveți niciunul dintre voi.

La ce compromisuri am fost „supus”, să zicem, doar pentru că aveam un contract semnat. De-aia, oameni buni, aveți grijă pe cine lăsați în casa voastră și aveți grijă în ce casă intrați. Atât. M-am răcorit.

Nu știu cât o să mă coste chestia asta, poate încă un proces pe rol, cine știe? Că libertatea de exprimare se pare că e doar de-o anumită teapă. Nu o avem toți, și în orice caz nu o avem toți egală”, a încheiat îndrăgitul bucătar.

Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu au decis să renunțe la participarea lor în cadrul emisiunii culinare „Chefi la cuțite”, la cârma căreia au stat vreme de 9 ani de zile. După decizia lor de a încheia acest capitol profesional, Antena Group, trustul de televiziune care deține Antena 1, a decis să-i dea în judecată, fiind o decizie la care conducerea companiei a apelat după ce aceștia au decis să mai fie prezenți la filmările pentru noul sezon.

Multe controverse au fost iscate pe marginea plecării lor, însă fanii și-au dovedit admirația și susținerea pentru cei 3 chefi, lucru pe care-l fac și acum, când Florin Dumitrescu, vizibil afectat de situația în care se află, a încercat să-și expună nemulțumirile.