Ce înseamnă, de fapt, a fi pișicher. Mulți români folosesc cuvântul fără să-i cunoască înțelesul

Există unele cuvinte și expresii din limba noastră pe care este foarte posibil să le fi auzit destul de des, poate chiar că le-am folosit chiar și noi. Însă, deși putem avea o idee generală despre ce înseamnă aceste cuvinte, judecând după contextul în care sunt folosite, nu știm care este, de fapt, definiția lor corectă. Într-o asemenea situație este cuvântul „pișicher”, pe care mulți îl folosim fără să știm ce înseamnă!

O capcană în care putem cădea este impresia că limba română nu ne mai ascunde niciun secret, doar prin simplul fapt că suntem vorbitori nativi de română. Ei bine, acest lucru nu este niciodată un mod corect de a privi lucrurile, iar din cauza lui se ajunge la situații în care greșeli vizibile gramaticale rămân necorectate și devin folosite din ce în ce mai mult de către populație.

Sau, mai există situația în care vom folosi un anumit cuvânt fără să știm exact ce înseamnă, deoarece nu ne gândim să verificăm definiția din dicționar. Ei bine, potrivit celor de la shtiu.ro, într-o asemenea situație se află și „pișicher”, cuvânt pe care poate că l-am mai auzit adesea folosit, pentru a descrie comportamentul și personalitatea unei persoane. Însă, ce înseamnă, de fapt, să „fii pișicher”?

Care este sensul real al acestui cuvânt
Ei bine, după cum poate că am sesizat deja, acest cuvânt este utilizat pentru a descrie comportamentul unui copil. Dacă auzim pe cineva folosind acest termen atunci când se referă la un adult, atunci cu siguranță că vom sesiza imediat acest lucru, deoarece ar ieși din tiparul obișnuit în care se încadrează utilizarea cuvântului „pișicher”.

Iar dacă ne întrebăm care este, de fapt, înțelesul acestui cuvânt, ei bine, trebuie să știm că el este definit în DEX ca „om șiret, priceput la șmecherii; sforar, șarlatan”. Ei bine, deși definiția oficială a acestui cuvânt provenit din turcă nu pare una foarte pozitivă, el este folosit, de fapt, într-un mod foarte jovial. Mai precis, când cineva spune că un copil este pișicher, acest lucru înseeamnă că cel mic este jucăuș.